Articole
Să citim de la o vârstă aşa de mică? Nu e prea devreme?
NU! Un copil care învaţă să vorbească nu ştie că învaţă: el vorbeşte! La fel, un copil care învaţă să citească într-un mod natural, nu ştie că învaţă: el citeşte!
Creierul unui copil funcţionează şi pentru a învăţa să citească la fel cum funcţionează pentru tot ce învaţă din momentul naşterii.
Nike air jordan Sneakers | Ανδρικά NikeCopilul vede o mulţime de texte în jurul lui, pe care le asociază (iniţial ca pe nişte poze) cu anumite cuvinte. Vede scris METRO sau Carrefour, fimă mare deasupra hypermarketului la care merge săptămânal si fac fără ezitare legătura între cuvantul pe care îl văd scris şi cuvântul pronunţat. La fel şi cu o seamă de alte cuvinte pe care le văd scrise şi „ştiu” să le citească: o marcă de maşină, un nume de personaj, un nume de canal TV, umele unui ziar sau unei reviste de care aude mereu vorbindu-se sau propriul nume.
Copilul foarte mic are imense posibilităţi de a memora în toate sensurile. Maria Montessori a ilustrat foarte bine în opera sa acest fapt, comparând creierul unui copil cu un burete care absoarbe apa.
Copilul construieşte ipoteze asupra scrisului şi cititului în acelaşi fel cum construieşte ipoteze despre tot ce-l înconjoară. Noi putem deci (sau, mai bine zis, trebuie) să-i organizăm mediul înconjurător pentruca ipotezele sale să se apropie pas cu pas de realitate.
Unii părinţi sunt agasaţi de faptul următor: copiii lor cunosc sunetul pentru C si AL, dar nu pot citi CAL! Aceşti copii sunt încă la stadiul la care pot citi literele separate, dar nu pot face legătura între ele. Puţină răbdare! Va veni şi asta imediat, în mod natural.
Trebuie să continuăm sa tăiem cuvinte: ba de la banane, ca de la camion... Numeroşi părinţi sunt uimiţi să constate că deşi copiii ştiu că V se citeşte V şi cunosc şi sunetul pentru „i”, nu sunt neapărat capabili să citească „vi”. Pentru copilul mic, acest lucru nu este deloc natural, dimpotrivă: este foarte dificil dacă el nu a fost pregătit. Ceea ce este simplu (dar abstract în acest caz) nu este neapărat şi uşor de înţeles. Nu trebuie să confundăm simplitatea cu uşurinţa. Copilul are obişnuinţa complexităţii de când s-a născut şi se descurcă bine în această complexitate!
Dar să ne amintim: el compară fapte! El nu are nimic de comparat la b a – ba: este o regulă, un raţionament pe care el nu îl face încă. Pentru a înţelege o regulă trebuie să o poată descoperi el însuşi prin inducţie.
Copilul care ştie suficiente cuvinte, care ştie sunetele corespunzătoare mai multor litere, este în final capabil să facă ceea ce atâtea învăţătoare se chinuiesc sa facă pentru a începe: b + a = ba, ceea ce specialiştii numesc << a combina sunetele>>. Pentru a înţelege ca b + a = ba, trebuie ca cel mic sa aibă puterea să descopere următoarele:
- corespondenţa literă/sunet a lui b (graţie cuvintelor balon, bebe, banane...);
- corespondenta litera/sunet a lui a (banana, arbore, Natalia), dar de asemenea, inainte de a putea accede la fuziunea consoana-vocala ba, pe care a intalnit-o, trebuie sa poata recunoaste:
* pe de o parte: balon, bebe, bun etc. (aceeasi consoana, vocale diferite);
* pe de alta parte: balon, cadou, mama etc. (consoane diferite, aceeasi vocala).
In acel moment copilul singur va dispune de toate elementele pentru a invata regula fuziunii consoana-vocala si faimosul declic se va petrece!
Va recomandam sa cititi si articolul „Proiectul CITIT-SCRIS”.