piticlic.ro Web analytics

PitiClic.ro PitiClic.ro

Compania Infomedia Pro, înfiinţată în anul 1997, produce unul dintre cele mai populare software-uri educaţionale interactive multimedia din România, jocurile educative din seria PitiClic pentru preşcolari şi şcolari mici şi seria PitiClic Senior destinată copiilor din clasele I-IV, fiind totodată primul producător român de software educaţional pentru Macintosh şi PDA. Actualmente, gama de produse educaţionale software a fost extinsă cu aplicaţii pentru telefoane smart și tablete (pentru sistemele de operare iOS si Android).

Din anul 2011, compania se poate mândri cu introducerea unui concept revoluţionar de produs software „activ“ pe piaţa de produse educaţionale. Device-urile de introducere a datelor (tastatura şi mouse) sunt înlocuite cu un alt gen de device, “Covorasul PitiClic”. Este un “covoraş” special prevăzut cu butoane selectabile cu ajutorul picioarelor, care se conecteaza la calculator prin USB. Astfel, software-ul educaţional multimedia interactiv este pilotat cu ajutorul picioarelor, un pas pe covoraş fiind echivalentul unui clic de mouse, iar copilul se joacă, învaţă şi face mişcare în acelaşi timp.

Toate produsele educaţionale marca PitiClic sunt create în colaborare cu cadre didactice de specialitate, în conformitate cu programa şcolară şi au avizul Ministerului Educaţiei.

Cu peste 100 de produse educaţionale multimedia interactive realizate până acum, care înglobează peste 1200 de jocuri şi activităţi educaţionale, Infomedia Pro se poate mândri cu o vastă experienţă în acest domeniu.

Calitatea activităţii companiei a fost recunoscută şi la nivel internaţional prin acordarea de premii pentru idee/conţinut/tehnologie sau pentru grafică/animaţie, cum ar fi:

  • Premiul I pentru produsul “Joacă-te şi descoperă cu U.E.” în cadrul European Best Learning Game Competition, secţiunea: “Best Professional Learning Game with a budget under 40.000 €” - pentru realizări tehnologice şi educative deosebite – 2010

  • Premiul Uniunii Artiştilor din Republica Moldova pentru colecţia PitiClic - 2009

  • Premiul Comisiei Nationale UNESCO pentru software educaţional în sprijinul programului şcolar – 2010

  • Semifinalişti în cadrul concursului internaţional “VentureOut Mobile App Competition” pentru aplicaţii pe mediile mobile, cu produsul “Medalia perseverenţei”, seria “Cele 7 medalii ale succesului” – 2013

  • 7 nominalizari la concursul Mobile Awards 2014, la categoriile “Special projects” si “Entertainment”

  • PitiClic – premiat la Mobilio 2014, categoria “Best Game”, cu aplicatia “Alfabetul prin integrame”



  • PitiClic – premiat la MOBIFEST 2015, categoria “ENTERTAINMENT”, cu aplicatia pentru mobile “PitiClic si dinozaurii isteti”



  • Premiul I la “MOBILEHUB AWARDS 2015”, categoria “Education”, cu programul “Launcher PitiClic”



  • Premiul al II-lea la “MOBILEHUB AWARDS 2015”, categoria “Education”, cu programul “Circulatie rutiera”

Reţeaua extinsă de parteneri, gama diversificată de produse de calitate destinate copiilor, colaborarea cu parteneri de prestigiu, dar cât şi flexibilitatea dovedită în toate relaţiile de business create până în prezent, constituie cartea de vizită care a propulsat Infomedia Pro printre firmele importante din acest domeniu.

Infomedia Pro şi-a dedicat întreaga atenţie asupra educaţiei copiilor, concentrându-şi toate eforturile în dezvoltarea de soluţii educaţionale care să vină atât în sprijinul părinţilor cât şi al cadrelor didactice. Pentru că ne dorim tot ce este mai bun pentru copiii nostri la fel ca şi dumneavoastră, vom continua să oferim în permanenţă soluţii noi şi eficiente, în concordanţă cu dezvoltarea tehnologică.

***
Nike air jordan Sneakers | Air Jordan 1 Retro High OG 'University Blue' — Ietp
0 Produse - 0.00 RON
Vezi wishlist

Planse de lucru pe care PitiClic vi le ofera pentru a le folosi cu copiii acasa sau la gradinita!

Mergi la resurse >

Colaborare PitiClic si TVR2

Infomedia Pro vă aduce la cunoştinţă lansarea în data de 02 Martie 2014 a concursului educaţional PitiClic în cadrul emisiunii “În curtea bunicilor” difuzată săptămânal duminica de la ora 10:10 la TVR2, într-un nou sezon plin de farmec si de aventuri, cu multe surprize pregătite de către producători.

Alături de Bunica (Alexandrina Halic) şi Bunicul (Cristian Mitescu) – actori minunaţi care ne-au încântat şi ne încântă prin harul lor - PitiClic va modera un concurs educativ numit simplu „Concursul PitiClic”, pentru copii de la 6 la 11 ani.

Concursul se desfăşoară între 2 echipe de câte 3 copii (echipa Bunicului şi echipa Bunicii) şi are trei probe pe care aceştia trebuie să le traverseze cu succes. Cele 3 probe ale concursului sunt diferite de la o ediţie la alta, dar au un singur numitor comun: distracţia. Ele pot fi probe digitale ce vor fi rezolvate pe calculator, tabletă sau cu ajutorul device-ului „Covoraşul PitiClic” sau pot fi probe de manualitate cu utilizarea altor produse educaţionale marca PitiClic.

Acest concurs este o nouă activitate din cele realizate de către Infomedia Pro pentru promovarea metodelor de învăţare moderne bazate pe utilizarea calculatorului şi a device-urilor mobile, pentru integrarea utilizării software-ului educaţional în procesul de învăţare al copiilor cu vârste între 6-11 ani.

Deci fiţi alături de noi, PitiClic vă aşteaptă pe TVR2!

Giftofvision - Sneakers search engine | Nike Air VaporMax for Men & Women - Buy Online - Ietp

Manuale Digitale - Infomedia Pro

Manualul digital este o unealta educationala noua si moderna care creeaza efectiv noi oportunitati de invatare. Pentru copiii nostri nativi digital, care au crescut alaturi de programele educationale PitiClic, va fi o bucurie sa utilizeze in continuare in ciclul primar si in ciclul gimnazial, la clasa si acasa, aceste noi resurse educative.

Nike Sneakers | nike shoes,cheap jordan,cheap nike,air jordan shoes,shoes made in China,a-ok-nike.com Citeste tot >

Infomedia Pro 1997-2024. Toate drepturile rezervate.

S.C. Infomedia Pro SRL; Sediu social: Bucuresti, Str. Caminului, Nr. 12, Sector 2;
C.U.I.: RO9932261 Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/8785/1997; Capital social: 200 lei