piticlic.ro Web analytics

PitiClic.ro PitiClic.ro

Matematica pentru pregatitoare I (Cod: PM17)

Jocul “Matematica pentru pregatitoare I – masurare cu etaloane şi serii de numere” este o aplicaţie foarte potrivită pentru consolidarea cunoştinţelor de matematică şi explorarea mediului la copiii de 5-7 ani.

Descriere produs

Lumea circului este fascinantă şi foarte îndrăgită de cei mici. PitiClic s-a decis ca pe parcursul acestui program să le arate prietenilor săi, copiii, o parte din activităţile din spatele scenei, fără de care spectacolele nu ar putea aibă loc. Joaca se îmbină pe tot parcursul aplicaţiei cu învăţarea, noţiunile fiind mascate de luminile şi umbrele arenei, de animale, clovni şi acrobaţi, care încântă şi aduc bucurie în suflet.

Pe parcursul acestei aplicaţii, copiii vor contribui şi vor ajuta activ la:
1. Pregătirea un număr de dresură de animale
PitiClic trebuie ajutat să pregătească un număr dresură a unui leu, cu mai multe exerciţii combinate.
Copiii vor putea observa aici structuri repetitive simple (exerciţiile ce compun numărul de dresură), în scopul identificării unor regularităţi. Ei vor rezolva aici exerciții de continuare a unor modele repetitive reprezentate prin desene, vor descoperi si vor completa obiectele lipsă în cadrul unui model repetitiv.
2. Pregatirea numerelor căţeilor acrobaţi
Fii cel care pregăteşte numărul de dresură al unui căţel acrobat! Pune-i obstacolul dorit pe traseu şi apoi măsoară distanţele pe care el trebuie să le parcurgă. Exerciţiul va fi minunat!Copiii vor exersa în cadrul acestui joc utilizarea unor etaloane neconvenţionale (un os sau o crenguţă) pentru măsurări şi estimări.Vor învăţa cum anume pot măsura distanţe chiar dacă nu au la îndemână un instrument de măsurat clasic.

Uşor de jucat pe orice smartphone sau tabletă, cu o muzică antrenantă şi motivantă, programul îi va face pe cei mici să facă trecerea mult mai uşor de la grădiniţă la şcoală.

Toate acestea intr-un cadru specific lumii circului, inconjurat de animale simpatice si personaje hazlii

Succes!

Pentru mai multe produse software educaționale căutați Colecția PitiClic.

Features:
• Conţinut educaţional conform cu programa şcolară în vigoare pentru clasa pregătitoare;
• Distractiv și amuzant, uşor de utilizat;
• Interfaţă foarte prietenoasă pentru cei mici.

Acest joc il va ajuta pe copilul tau sa-si dezvolte imaginatia si perspicacitatea.

Trăsături:

Dezvoltatorul acestei aplicații, Infomedia Pro, creatorul lui PitiClic, este deja binecunoscut pentru software-ul educațional, interactiv, pentru PC si Mac, ce se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, de asemenea și pentru alte aplicații pentru iPhone si Android.

Pentru copii între 5 şi 7 ani.

Categorie: Educatie

Imparte cu prietenii

Copyright MAXXmarketing Webdesigner GmbH
Suma totala:   0.00 RON
Vezi cosul de cumparaturi
0 Produse - 0.00 RON
Vezi wishlist

Cautare avansata

Linia de produs:

PitiClic
PitiClic Bebe
PitiClic Senior
PitiClic Mobil
PitiClic Activ
Bazar

Nivel de varsta:

Antepreşcolar
Gradinita
Pregătitoare
Ciclu primar
Clasele I-IV
Altele

Limba:

Română
Engleză
Franceză
Spaniolă
Maghiară
Germană
Rusă
Slovenă

Domeniul:

Română
Matematică
Educaţie artistico-plastică
Educaţie muzicală
Comportament în societate
Inteligenţă emoţională
Explorarea mediului
Logica si perspicacitate
Motricitate si orientare
Poveşti
Divertisment

Conţine jocuri pentru covoraşul PitiClic:

Da
Nu

Tip produs:

Fizic
Download

Sistem de operare:

Windows
Mac OS
iOS
Android

Planse de lucru pe care PitiClic vi le ofera pentru a le folosi cu copiii acasa sau la gradinita!

Mergi la resurse >

Colaborare PitiClic si TVR2

Infomedia Pro vă aduce la cunoştinţă lansarea în data de 02 Martie 2014 a concursului educaţional PitiClic în cadrul emisiunii “În curtea bunicilor” difuzată săptămânal duminica de la ora 10:10 la TVR2, într-un nou sezon plin de farmec si de aventuri, cu multe surprize pregătite de către producători.

Alături de Bunica (Alexandrina Halic) şi Bunicul (Cristian Mitescu) – actori minunaţi care ne-au încântat şi ne încântă prin harul lor - PitiClic va modera un concurs educativ numit simplu „Concursul PitiClic”, pentru copii de la 6 la 11 ani.

Concursul se desfăşoară între 2 echipe de câte 3 copii (echipa Bunicului şi echipa Bunicii) şi are trei probe pe care aceştia trebuie să le traverseze cu succes. Cele 3 probe ale concursului sunt diferite de la o ediţie la alta, dar au un singur numitor comun: distracţia. Ele pot fi probe digitale ce vor fi rezolvate pe calculator, tabletă sau cu ajutorul device-ului „Covoraşul PitiClic” sau pot fi probe de manualitate cu utilizarea altor produse educaţionale marca PitiClic.

Acest concurs este o nouă activitate din cele realizate de către Infomedia Pro pentru promovarea metodelor de învăţare moderne bazate pe utilizarea calculatorului şi a device-urilor mobile, pentru integrarea utilizării software-ului educaţional în procesul de învăţare al copiilor cu vârste între 6-11 ani.

Deci fiţi alături de noi, PitiClic vă aşteaptă pe TVR2!

Giftofvision - Sneakers search engine | Nike Air VaporMax for Men & Women - Buy Online - Ietp

Manuale Digitale - Infomedia Pro

Manualul digital este o unealta educationala noua si moderna care creeaza efectiv noi oportunitati de invatare. Pentru copiii nostri nativi digital, care au crescut alaturi de programele educationale PitiClic, va fi o bucurie sa utilizeze in continuare in ciclul primar si in ciclul gimnazial, la clasa si acasa, aceste noi resurse educative.

Nike Sneakers | nike shoes,cheap jordan,cheap nike,air jordan shoes,shoes made in China,a-ok-nike.com Citeste tot >

Infomedia Pro 1997-2024. Toate drepturile rezervate.

S.C. Infomedia Pro SRL; Sediu social: Bucuresti, Str. Caminului, Nr. 12, Sector 2;
C.U.I.: RO9932261 Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/8785/1997; Capital social: 200 lei